De Chris Grinter, on July 25th, 2011 This Monday I am departing from the usual Arctiinae for something completely different – a microlep! This is a Nepticulidae, Stigmella diffasciae, and it measures in at a whopping 6 mm. I can’t take credit for spreading this moth – all of the nepticulids I have photographed are from the California Academy of Sciences and spread by Dave Wagner while he was here for a postdoctorate position.
The caterpillars mine the upper-side of the leaves of Ceanothus and are known only from the foothills of the Sierra Nevada in California. If you’re so inclined the revision of the North American species of the genus is freely available here (.pdf).
 Stigmella diffasciae (Nepticulidae)
De Chris Grinter, pe 22 iulie, 2011 It’s been a little while since the last GOP challenge, dar this is a softball. Sper că au fost prea leneși să găsească o imagine mai potrivită…
De Chris Grinter, pe 19 iulie, 2011 Ce ar face Isus dacă ar avea ceva timp liber – poate vindeca o boală, pune capăt unui război, sau hrana pentru animale înfometați – dar nah, toată lumea vede că vine. De ce să nu-i șocheze la miezul – arde fata ta pe o chitanță Walmart! Cel puțin, that’s what a couple in South Carolina believe to have found, A Walmart receipt with Jesus’s face on it. This isn’t exactly new or exciting, humans have a wonderful ability to recognize a face in just about anything. Jesus and other characters “appear” on random things all the time, and even in 2005 a shrine was built to the Virgin Mary around a water stain in a Chicago underpass.
Pareidolia anyone? De fapt, that face looks pretty convincing, I’m not too sure this wasn’t just faked or “enhanced”. The closeups even look like there are fingerprints all over it. Since I don’t have a walmart anywhere near me or a walmart receipt on hand I can’t determine how sensitive the paper is and how easy it would have been to do – but how long do you think before it shows up on ebay? În orice caz, it looks much more like James Randi to me than Jesus (at least we actually know what Randi looks like!).
 from CNN
De Chris Grinter, on July 18th, 2011 Over on Arthropoda, fellow SFS blogger Michael Bok shared an image of his field buddy, Plugg the green tree frog. My first thought was of a similar tree frog that haunted welcomed me everywhere I went in Santa Rosa National Park, Costa Rica. Needless to say, Costa Rica instills a sudden habit of double checking everything you are about to do. This species is known as the milk frog (Phrynohyas venulosa) for their copious amounts of milky white toxic secretions. One of the first stories Dan Janzen told me while while I was with him at Santa Rosa was about this species – and accidentally rubbing his eye after holding it. Thankfully the blindness and burning was only temporary.
 Milk Frog: Phrynohyas venulosa
De Chris Grinter, on July 18th, 2011 I’ll keep the ball rolling with Arctiinae and post a photo today of Ctenucha brunnea. This moth can be common in tall grasses along beaches from San Francisco to LA – although in recent decades the numbers of this moth have been declining with habitat destruction and the invasion of beach grass (Ammophila arenaria). But anywhere there are stands of giant ryegrass (Leymus condensatus) you should find dozens of these moths flying in the heat of the day or nectaring on toyon.
 Ctenucha brunnea (Erebidae: Arctiinae)
De Chris Grinter, on July 12th, 2011 Well as you may have guessed the subject isn’t as shocking as my title suggests, but I couldn’t help but to spin from the Guardian article. I really find it hilarious when I come across anything that says scientists are “astounded”, “baffled”, “shocked”, “puzzled”, – I guess that’s a topic for another time… Nevertheless a într-adevăr cool butterfly has emerged at the “Sensational Butterflies” exhibit at the British Museum in London – a bilateral gynandromorph! The Guardian reports today that this specimen of Papilio memnon just emerged and is beginning to draw small crowds of visitors. I know I’d love to see one of these alive again – although the zoo situation would take away quite a bit of the excitement. I think the only thing more exciting than seeing one of these live in the field would be to net one myself!
One little thing tripped my skeptical sensors and that is the quote at the end of the article taken from the curator of butterflies, Blanca Huertas. “The gynandromorph butterfly is a fascinating scientific phenomenon, and is the product of complex evolutionary processes. It is fantastic to have discovered one hatching on museum grounds, particularly as they are so rare.”
Bine, I don’t specifically see how these are a “product of … evolutionary processes” inasmuch as toate life in toate forms is a product of evolution. These are sterile “glitches” that are cool, but not anything that has been specifically evolved for or against. Perhaps it would be more adept to call this a fascinating process of genetics (which the article actually describes with accuracy). De asemenea – butterflies emerge as adults and hatch as caterpillars – but that’s just me being picky.
De Chris Grinter, on July 11th, 2011 Today’s moth is a beautiful and rare species from SE Arizona and Mexico: Lerina incarnata (Erebidae: Arctiinae). Like many other day flying species it is brilliantly colored and quite likely aposematic. After all, the host plant is a milkweed and the caterpillar is just as stunning (de mai jos).
 Lerina incarnata (Erebidae: Arctiinae)
This image of an old, spread specimen hardly does the animal justice, but one lucky photographer found a female ovipositing at the very top of a hill outside of Tucson, Arizona. While you’re at it go check out some of Philip’s other great photographs on SmugMug.
 Lerina incarnata - Philip Kline, BugGuide As I mentioned above this moth also has an equally impressive caterpillar that feeds on Ascleapias linaria (pineneedle milkweed).
De Chris Grinter, pe 5 iulie, 2011 
Se pare ca exista o preponderenta de legende urbane care implică insecte târăște fețele noastre în timp ce noi dormim. Cel mai faimos mit este ceva de-a lungul liniilor de “tu mananci 8 păianjeni un an în timp ce doarme“. De fapt, atunci când Google că numărul variază de la 4 la 8… până la o lira? Nu sunt lucruri surprinzătoare obține atât de exagerat on-line, mai ales atunci când este vorba vreodată atât de popular Arachnophobia. Mă îndoiesc media american mananca mai mult de câteva păianjeni pe întreaga durată de viață a acestora; casa ta, pur și simplu nu ar trebui să fie crawling cu atât de multe păianjeni încât acestea ajung în gură în fiecare noapte! Un mit similar este încă un mit, dar cu un grăunte de adevăr – că urechelnițe vizuină în creier timp de noapte pentru a depune oua. Nu este adevărat că urechelnițe sunt paraziți umani (din fericire), dar acestea nu au o predispoziție de a crawl în strânsă, umede locuri. Este posibil ca aceasta a fost o apariție frecventă suficient Ye Olde Anglia că urechelniță câștigat acest nume notoriu. Gândacii au fost, de asemenea documentate ca ureche-spelunkers – dar orice insectă crawly care ar putea fi mersul pe jos pe timp de noapte ne-ar putea sfârși conceivably într-unul din orificiile noastre.
Cu toate acestea nu am mai auzit de o taratoare molie într-o ureche, până când am dat peste această poveste astăzi! Cred că un Noctuid confuz cumva a ajuns în urechea băiatului, deși nu pot ajuta, dar să mă întreb dacă el a pus-o acolo însuși… Moliile nu sunt, de obicei, de aterizare pe oameni in timp ce dorm și nici nu sunt predispuse ca să găsească umed, locuri strâmte. Dar, apoi, din nou orice este posibil, unele noctuids face crawl sub scoarță sau frunze în timpul zilei pentru a le ascunde în condiții de siguranță. chiar am dat peste alta poveste de o ureche de molii formează Marea Britanie (Nu că Daily Mail este o sursă de reputație).
Natural, unele surse de știri leneș sunt folosind fotografii de fișiere “molii” în loc de a copia fotografia din povestea originala. Este hilar in plus, deoarece una dintre imaginile folosite este o nouă specie de molie descrise anul trecut de Bruce Walsh în Arizona. leeae Lithophane a fost prezentate pe blog-ul meu de două ori înainte de, dar niciodată așa!
Pe o notă de închidere aici este un poem de Robert Cording (De asemenea, în cazul în care imaginea de mai sus a fost găsit).
Gandeste-te la asta: o molie zboară în urechea unui om
Într-o seară obișnuită plăceri neobservate.
Când molia bate aripile sale, toate vânturile
Din pământ se adună în ureche, hohote ca nimic
El a auzit vreodată. Tremură și shake-uri
Capul lui, are soția lui adânc sape în ureche
Cu un bețișor, dar zgomotul nu va înceta.
Se pare ca în cazul în care toate ușile și ferestrele
Casei sale au suflat departe la o data
Jocul ciudat de circumstanțe asupra cărora
El nu a avut niciodată de control, dar pe care el ar putea ignora
Până seara, a dispărut ca și în cazul în care el a avut
Niciodată trăit-. Corpul lui nu mai
Se pare că propriul său; el țipă de durere să se înece
Din vântul în interiorul urechii, și blesteme Dumnezeu,
Care, ore în urmă, a fost o generalizare benignă
Într-o lume merge de-a lungul destul de bine.
Pe drum spre spital, soția lui se oprește
masina, spune soțul ei să iasă,
Pentru a sta în iarbă. Nu există lumini auto,
Nu există Iluminat stradal, nici o luna. Ea ia
O lanternă din compartimentul pentru mănuși
Și ține lângă ureche și, incredibil,
Fluturele zboara spre lumina. Ochii lui
Sunt ude. Se simte ca și cum el este brusc un pelerin
Pe malul unei lumi neașteptate.
Când se află din nou în iarbă, el este un baiat
Din nou. Soția sa strălucește lanterna
În cer și există doar tăcerea
El nu a auzit, și drumul mici
De undeva, merge lumina el nu a fost niciodată.
- Robert Cording, Viața comună: poezii (Fort Lee: CavanKerry de presă, 2006), 29-30.
De Chris Grinter, data de 30 iunie, 2011 
 Micronecta scholtzi Dealurile din mediul rural european sunt în viață în corul amoros, tipand, bug-uri acvatice de sex masculin. Micul insecta de mai sus, Micronecta scholtzi (Corixidae), măsuri în la un enorm 2.3mm și încă produce un clic / zumzet de sunet ușor sonor la om ureche deasupra suprafeței apei. Pentru a pune că în perspectivă: încercarea de a auzi pe cineva vorbi sub apă în timp ce la piscină în picioare este aproape imposibil, dar această insectă minut generează un click suficient de puternic pentru a fi confundat cu un artropod terestru. În același timp că nu sună prea impresionant atunci când suntem înconjurați de alte insecte puternice, cum ar fi greier, M. scholtzi se dovedește a fi un animal incredibil de puternic atunci când ia în considerare dimensiunea corpului și mediul de sunetul se propagă prin a ajunge la urechea noastră. Pune în numere intensitatea clicurilor subacvatice pot ajunge până la 100 dB (Nivelul de presiune acustică, SPL). Ne Shrink în lumea insectelor și această producție de sunet este egal cu un ciocan pneumatic la aceeași distanță! Deci, ceea ce pe pământ a permis acest mic bug pentru a face acest zgomot și să scape cu ea într-o lume plină de prădători?
Autorii natural subliniaza cat de surprinzator aceste rezultate sunt. Primul lucru care devine evident este că marinarii de apă nu trebuie să aibă prădători auditive, deoarece acestea sunt de fapt de înot în jurul a face cel mai mult zgomot posibil punct de vedere fizic pentru orice animal mic oriunde. Într-adevăr acest lucru nu este prea surprinzător, deoarece cele mai multe submarine prădători sunt vânători strict vizuale (libelula larve, bug-uri de apă și gândaci, etc…). Este foarte probabil ca selectia sexuala a ghidat dezvoltarea acestor apeluri stridulatory în astfel de niveluri uimitoare. Al doilea lucru cel mai surprinzător este clar odata ce grafic cat de tare aceste insecte sunt raportate la marimea corpului lor. În partea de sus a graficului este delfin (T. trunchiate) cu celebrul sonar sale. Dar cea mai mare outlier este de fapt micul nostru insectă în stânga jos, cu cel mai înalt raportului intre sunet si marimea corpului (31.5 cu o medie de 6.9). Nici un alt animal cunoscut se apropie. Este posibil totuși ca o examinare suplimentară a altor insecte acvatice poate produce similară în cazul în care rezultatele nu mai surprinzatoare!
Pentru a fi mai exacte despre “tipand”, bug-uri (bug-uri în acest caz este corect; Corixidae aparțin ordinului Hemiptera – adevăratele bug-uri) sunt susceptibile de a fi stridulating – frecarea a două părți pentru a genera un sunet în loc de aer expirand, tobe, etc… In articol, autorii speculeaza ca “Sunetul este produs de frecare a stridens pars pe paramere dreapta (organelor genitale apendice) împotriva o creasta pe lobul stâng al segmentului abdominale opta [15]”. Fără a trage în sus citare lor, se pare că stridulation de bărbați în genul este bine documentat pentru atragerea pereche. Și, așa cum v-ați aștepta, canale de știri și jurnaliștii de știință citit “organelor genitale apendice” și traduce că la penis: și va termina cu povești ca aceasta. Funcția de parameres poate fi tradus vag de similar cu mandibulele în care acestea sunt structuri care se opun (de obicei, înarmați cu fire de par) pentru prinderea. The folosirea exactă a acestora pot fi diferite de specii sau chiar ordine, dar ele sunt forma foarte distincte penisului (= Aedeagus) deoarece acestea ajuta pur și simplu facilitează împerechere și nu oferă nici o sperma. Deci, în realitate, aveți genital “carligi” cu o “pars stridens”. Și cea mai bună ilustrare a unui pars stridens este de peste pe vechi blog Arhetip. Această structură este evidențiat de mai jos în galben (și se întâmplă să existe pe abdomen de furnica). Dar, în scurt – este o suprafață regulată striată asemănător cu o washboard. În cele din urmă fraza citată mai sus ar trebui să fie tradus în “două structuri de la vârful abdomenului care freca împreună ca două degete rupă”.
 Detaliu de pars stridens (în galben) pe tergite mai departe abdominale într-o villosa lucrător Pachycondyla (Scanare prin microscopie electronica, Roberto Keller / AMNH) Continue reading The incredibly loud world of bug sex
De Chris Grinter, on June 20th, 2011 I’m going to keep the ball rolling with this series and try to make it more regular. I will also focus on highlighting a new species each week from the massive collections here at the California Academy of Sciences. This should give me enough material for… at least a few hundred years.
 Grammia edwardsii (Erebidae: Arctiinae) This week’s specimen is the tiger moth Grammia edwardsii. Up until a few years ago this family of moths was considered separate from the Noctuidae – but recent molecular and morphological analysis shows that it is in fact a Noctuid. The family Erebidae was pulled out from within the Noctuidae and the Arctiidae were placed therein, turning them into the subfamily Arctiinae. OK boring taxonomy out of the way – all in all, it’s a beautiful moth and almost nothing is known about it. This specimen was collected in San Francisco in 1904 – in fact almost all specimens known of this species were collected in the city around the turn of the century. While this moth looks very similar to the abundant and widespread Grammia ornata, close analysis of the eyes, wing shape and antennae maintain that this is actually a separate species. I believe the last specimen was collected around the 1920’s and it hasn’t been seen since. It is likely and unfortunate that this moth may have become extinct over the course of the last 100 years of development of the SF Bay region. Grammia, and Arctiinae in general, are not known for high levels of host specificity; they tend to be like little cows and feed on almost anything in their path. So it remains puzzling why this moth wouldn’t have habitat today, even in a city so heavily disturbed. Perhaps this moth specialized in the salt marsh areas surrounding the bay – which have all since been wiped out due to landfill for real-estate (1/3 of the entire bay was lost to fill). Or perhaps this moth remains with us even today but is never collected because it is an evasive day flying species. I always keep my eye out in the park in spring for a small orange blur…
|
Scepticism
|
